Basmaua mamei șade-n cui,
O strâng la piept, că mama nu-i…
S-a dus să răsădească flori
Într-o grădină după nori,
Și-o tot aștept să vină iar…
Dar în zadar…
S-a dus cu cât era pe ea,
Nici o lețcaie nu avea,
Doar zâmbetu-mpietrit pe față,
În palme… faptele de-o viață
Și-n poala sufletului său…
Bocetul meu…
Mereu o caut din priviri,
Pe drum, prin casă, prin vecini…
Și uneori chiar mi se pare
Că o zăresc în depărtare
Și dau să ies în calea sa …
Dar nu e ea…
Unii mi-au spus că nu se poate
Să o zăresc în tot și-n toate,
Că mama s-a tocmit la sfinți,
Degeaba stau să-mi sar din minți,
S-o uit că altfel e prăpăd…
Dar eu, o văd…
Ba pune busuioc la grindă,
Ba scutură un țol din tindă,
Ba-i cu găleata la fântână
Și mă reped să-i iau din mână,
Dar până să ajung la ea…
Nu mai era…
Mă tot închin și fac pomană,
Dar dorul nu știe de strană,
Nici lacrima de sărbătoare,
Nici nodu-n gât ce e uitare,
Nici timpul nu e de vreun leac…
Și eu tot zac…
Da-n colțurile băsmăluței
Parcă simt mâinile măicuței,
Simt lacrima de la icoană,
Iubirea ei de pus pe rană
Chiar și mirosul ei…. de zici,
Că e aici…
